În urmă cu trei luni am întâlnit o mamă cu patru copii pe care îi împingea cu căruciorul la Kaufland și am scris despre aceasta.
Dar zilele trecute am întâlnit-o din nou pe mama cu cele patru privighetori în Piața Sfatului. Ciripitul păsărelelor ei voioase m-au făcut să îmi amintesc de ei. M-am apropiat din nou de mamă și am întrebat-o dacă își amintește că i-am cerut permisiunea să-i fac o fotografie. Și-a amintit. I-am spus că am scris despre acel moment. A vrut să citească ce am putut scrie așa că ne-am făcut prieteni pe Facebook.
Acum realizez că subiectul eseului nu este Shopping cart sau Coșul de cumpărături, pe românește. Subiectul principal nu este nici despre bunicul fericit care ar dori să își ducă nepotul în cărucior la cumpărături. Nici despre mamele care au decis să nu facă avort sau bunicii bărbați căsătoriți cu bunici bărbați. Subiectul eseului ar trebui să fie o (prea) fericită mamă cu patru copii pretutindeni după ea. O minune extrem de rară în zilele noastre când femeia dorește să fie egala bărbatului.
Statul încearcă să ajute pe aceste mame. Cum? Scoțându-le la muncă și oferind beneficii angajatorilor: dacă ai ca angajată o mamă cu patru copii și lucrează o jumătate de normă, O vei plăti o jumătate de salariu dar ea va primi va primi salariul întreg, diferența suportând-o statul.
Aflată în acea jumătate de normă la muncă, cei patru copii vor zbengui nestingheriți singuri acasă.
Lasă să simtă și ei ce simt milioane de copii români care stau acasă în timp ce mama și tata sunt sclavi la patroni sau la stat și singura lor fericire este televizorul și telefonul cu jocuri de pe Internet.
Dar mă uit la acești patru copii minunați: sunt liberi și fericiți pentru că mama lor a decis să fie mamă. Să fie doar a lor.
Ce mi-aș fi dorit în copilărie o asemenea mamă!
