Suntem în prag de iarnă. Printre mahalale Brașovului, printre canale, prin grotele de După Ziduri, în case părasite, în jurul gării, prin pădurile din jur există o specie numită om-animal. Nu pentru ca aș crede cumva în evouție. Eu cred în involutie. Dar aceste creaturi seamănă cu omul preistoric pentru că merg pe două picioare, au barbă ca de leu și un miros puternic de câini vagabonzi. Supraviețuiesc ca animalele zbătându-se doar pentru hrana de azi.
De la urși au căpătat îndemânarea de a găsi mâncare în containere. De la om au moștenit plăcerea de a savura alcool. În fiecare zi găsesc atâta băutură abandonată în sticle începute încât le este suficient pentru a-și menține constantă concentrația din sânge. Tremură atunci aceasta scade și cerșesc bani pentru pâine de la oamenii-oameni. Aceștia le oferă generos hârtii de un leu pe care le strâng pentru a cumpăra de la alimentară spirt albastru. Știu chiar să socotească cât costă un flacon.
Într-o toamnă am întâlnit la Poarta Schei o astfel de ființă cu barbă. - Sunteți domnul Vali, nu-i așa? Ne-am cunoscut la Penitenciarul Codlea, mi-a zis o față necunoscută. - Da, acum te cunosc, i-am răspuns, după ce i-am văzut ochii. - Vine iarna, domnu Vali și e frig afară. Vreau să vă rog pentru Roland. E mai tânăr ca noi și nu ar rezita în ger. Ajutați-l să-și găsească un adăpost pentru această iarnă. Noi suntem mai rezisenți, putem dormi în clădiri părăsite, fără geamuri iar dacă cumva înghețăm, nu e o pierdere prea mare. Dar el e tânăr. Ajutați-l!
Cât a fost vară sau toamnă călduroasă, a fost bine pentru aceste neființe. Gaseau ușor mâncare-ntre gunoaie, chiar și haine mai găseau. Noaptea le era chiar plăcut să doarmă sub stele. Acum însă se tem pentru că știu ce au îndurat iarna trecută când termomentrul arăta minus șaptesprezece grade.
Când cade zăpada povestea se schimba. Omătul acoperă gunoaiele și vor suferi de foame. Încălțămintea ruptă se udă și picioarele îngheață. Noaptea e mai lungă, sub stele e greu când crapă lemnele de frig.
Cei mai norocoși dintre ei au prieteni printre vânzătorii de la chioșcuri obișnuiți cu frigul. Sau mai cunosc vreun chelner de la care primesc un ceai fierbinte.
Dar majoritatea acestor oameni-animale nu sunt prietenoase. Au suferit mult din partea oamenilor-oameni. Datorită mirosului de porc pe care îl degajă sunt evitați, ținuți la distanță. Frumoasa barbă nepieptănată de diferite nuanțe le ține de cald cald iar părul vulvoi, încleiat, e ca o căciulă. Înfofoliți cu multe rânduri de zdrente, groase și subțiri, ei pot rezista la Polul Nord.
Datorită frigului de iarna trecută, unora le-au înghețat degetele și acum umblă în cârje sau sunt împinși pe un cărucior cu cauciucul spart de către un amic de băutură cu nasul roșu, umflat și vânăt. De fapt nu toți au cârje. Unii au doar niște bețe groase din pădure care le slujesc drept sprijin la mers.
Cei mai multi nu vorbesc cu nimeni. Poate în cel mai bun caz, mormăie câte ceva cu alții de teapa lor sau atunci când primesc milă de la cineva. Dacă primesc ceva bani din cerșit, își cumpără în primul rând doza zilnică de alcool medicinal să se încalzească. Aceasta le subțiază puțina minte care le-a mai rămas, voința le-o suprimă și le topește și speranța că ar putea evolua în oameni.
Dacă ai văzut astfel de specii, probabil, întorci și tu capul în direcția opusă, ca și mine. Nu vrem să ne stricăm cheful de viață, de muncă și de fericire pe care-l mai avem. În casele noastre e cald acum căci centrale Viessmann își fac bine treaba chiar dacă gazul din Rusia se va scumpi la iarnă. Scoatem hrană din frigider oricâtă vrem și o încălzim la microunde. Poate mai servim o pizza în oraș din când în când. Iar când ne premiem, ne cumpăram o ciocolata sau un fruct exotic adus din țările calde. Suntem bucuroși dacă avem în jurul nostru copii care cresc falnici ca stejarii și mergem cu ei la schii sau la patinoar.
Dar ce faci dacă vezi din întâmplare copii de oameni-animale? Dar când vezi un betiv zdrențuros zăcând în propria urină, în noaptea de Crăciun în care ninge cu fulgi mari pe acorduri de Silent Night? Ne prefacem că nu îi observăm?
Pe unii dintre acești copii lipsiți de viitor îi poți vedea cum inspiră din pungi cu aurolac. Au o privire pierdută și mers împleticit. Sunt sute de astfel de băieți și fete prin canalele noastre. Domnișoarele rămân uneori însărcinate în somn. Sunt copii fugiți de acasă să scape de bătaia unui tată alcoolic, copii ce niciodată nu au auzit un ”Te iubesc!”
Nu au avut cărți și caiete de școală, nu știu să citească sau să scrie. Ei vor fi oamenii-animale de mâine. Parte din ei devin infractori fără voie ajungând la penitenciar.
Pe unul dintre ei l-am cunoscut la Codlea. Un tânăr chipeș numit Roland. Ne-am împrietenit. Când s-a eliberat a plecat la Brăila devenind cioban la un patron fără suflet. După câteva luni nu i-a mai dat banii conveniți transformându-l în sclav fără drepturi.
A fugit de acolo și s-a întors la Brașov. În spatele bisericuței catolice de lângă Tearul Dramatic și-a întâlnit colegii de penitenciar mai mari, cu experiența iernilor aspre. Acolo ei fac de strajă și foc toată noaptea și învârt ciorba de bolovani într-un ceaun în care au aruncat ceva legume și sare. Fiecare e cu sticla lui. Cel care nu a găsit vreuna, primește cu drag de la colegi. Alcoolul le dă putere și le zdrobește voința.
Prietenii lui Roland m-au întânit la Poarta Schei rugându-mă să am grijă în acea iarnă de el. L-am întâlnit a doua zi tot acolo adus de confrați. - Domnu Vali, nu v-ați schimbat deloc, mi-a zis Roland, un tânăr uscățiv îmbrăcat cam subțirel. L-am dus la prietenul meu Geza, maghiar din născare, care mai adăpstește sub acoperișul lui foști pușcăriași, boschetari sau adolescenți fugiți de acasă. Pe toți îi înregistrează la postul de Poliție din satul lui ca să nu fie probleme. Soția lui se uită pieziș când mai aduce un oaspete în casă.
Pe Roland, după ce l-a primit, l-a pus să se spele. Avea râie pe spate. I-a tratat rănile și i-a dat haine curate de schimb. I-a pus așternut curat pe un pat într-o cameră încălzită cu lemne care avea și o masă și un scaun. Pe masă era o Biblie cu coperțile tocite și paginile picurate cu lacrimi de boschetari. L-a pus să învețe cele Zece Porunci. Roland le-a învățat. Roland știa foarte frumos să citească, precum un crainic de radio la un post național.
Când a venit primăvara, Roland a plecat fără să-și ia rămas bun și fără să mulțumească. Primise de la cineva 20 de lei și a considerat de ajuns ca să-și ia viața în mâini și să redevină liber să cumpere lichiorul albastru cu gust de farmacie.
Ulterior l-am întâlnit la bisericuța catolică de lângă Teatrul Dramatic. Hainele nu mai erau curate, ba chiar puțeau. - Domnu Vali, nu vă supărați pe mine. Eu sunt un om liber. Nu pot trăi într-o casă normală. I-am admirat dorința de libertate. Am văzut ce înseamnă libertate fără voință și dorință de a trăi ca un om-om. Am văzut din nou un om-animal. Alcoolul a biruit din nou.
Ce am putea face pentru ei?
Întoarcem capul și grăbiți urcăm în autobuzul care ne duce în apartamentul călduros de la bloc.
Le dăm 10 lei și ne-am făcut datoria.
Ne facem semnul crucii și spunem o scurtă rugaciune în gând către Fecioara Maria pentru ca Dumnezeu să se îndure de ei.
Strigăm la ei să plece departe de noi. Dacă nu ascultă, aruncăm cu ceva după ei.
Îi dăm pe mâna poliției comunitare pentru că au încercat să smulgă sacoșa cu mâncare din mâna unei pensionare.
Ii înregimentăm într-o casă de copii, pe cei cu vârsta corespunzătoare.
Scriem un articol despre ei în ziarul Transilvania Express.
Le facem o poză și o punem în Internet.
Le întindem un măr și o chiflă.
Îi visăm noaptea într-un coșmar.
Sau…………..?
Tu cei ai face?
Daca ai un raspuns la aceasta intrebare, fă-mi-l și mie cunoscut. Aș vrea să știu ce este de făcut. Acuuum, până nu vine zăpada!
Altfel, până la primăvară, te invit să vezi cum îi inmormântează Primăria în cimitirul săracilor. Iar pe cei care scapă cu viața în acest sezon, te invit să ii privești la Penitenciarul Codlea. Unde ai prefera să îi găsești?
Scrie-mi te rog răspunsul tău la comentarii. Ce putem face pentru copiii de om-animal? Cum să reacționăm cu efect pozitiv la suferința din jur? Ce soluții găsim pentru refugiații de război? Cum putem opri războiul? Dar suferința?
